Mihai ChiricaPrimarul Municipiului Iași

Mesajul adresat ieșenilor, pelerinilor și turiștilor de către primarul interimar Mihai Chirica cu ocazia Sărbătorilor Iașului 2016:

Dragi ieșeni,

Orașul nostru este din nou în sărbătoare! Ca în fiecare toamnă, „Sărbătorile Iașului” propun o serie foarte atrăgătoare de evenimente culturale, spirituale, dar și de divertisment pentru toți ieșenii. Cultura urbană este cea mai potrivită modalitate prin care Iașul se poate face cunoscut lumii întregi, deschizându-și larg porțile către frumos, adevăr și bine!

Așa cum știu toți românii, evenimentul central al „Sărbătorilor Iașului” îl constituie Hramul Sfintei Cuvioase Parascheva din 14 octombrie. Cu acest prilej, așteptăm din nou sute de mii de pelerini din țară și din străinătate, care vor veni să se reculeagă la moaștele Protectoarei Iașului și a întregii Moldove. Suntem convinși că ieșenii se vor dovedi încă o dată gazde foarte primitoare. Și mai știm că Iașul își va întâmpina oaspeții reafirmându-și credința nestrămutată în rolul său de mare capitală spirituală a românilor!

Deoarece, în acest an, „Sărbătorile Iașului” au ajuns la o ediție aniversară - a XXV-a! - am adăugat evenimentelor un plus de energie și de tinerețe. Vă așteptăm să sărbătorim studențește în zona campusului Tudor Vladimirescu! Studenția este una dintre cele mai de succes povești ale Iașului!

Pentru că Primăria Municipiului Iași și-a respectat angajamentul de a rămâne în legătură permanentă cu cetățenii Iașului, aceste Sărbători vor respecta dorințele dumneavoastră exprimate în ultimii ani față de organizarea acestora. În acest an, străzile și trotuarele din oraș nu vor mai fi blocate, manifestările fiind organizate astfel încât să nu mai afecteze în niciun fel circulația pietonilor și a autovehiculelor. Prin urmare, Târgul de pe strada Palat a fost mutat în Piața Unirii și pe Pietonalul Lăpușneanu; Parcul de Distracții de pe strada Sarmisegetuza va fi organizat în incinta Ștrandului Municipal din strada Ciocoarei; Focul de artificii care era organizat pe data de 15 octombrie în fața Palatului Culturii va avea loc pe 16 octombrie, pe Splai Bahlui, între Podu Roș și Podul Tudor Vladimirescu, unde va fi ținut și un concert la care vor participa invitați de marcă!

Asigurându-vă de faptul că Primăria Municipiului Iași și eu personal vom răspunde în continuare cu promptitudine și deschidere sugestiilor Dumneavoastră, vă așteptăm cu drag să luați parte la cea mai frumoasă ediție a Sărbătorilor Iașului de până acum!

La mulți ani, Iașul nostru drag!
 

Al dumneavoastră,

Mihai Chirica

Primarul Municipiului Iași